atunci a fost ultima mea rezistenţă
când fiinţa mea încerca să scape de-o nălucă
şi-a pierdut
am rătăcit ore întregi, până în ceasul al trei-lea al nopţii
până şi norii din tutun luau forme de bărboşi înţelepţi
neonul hlizea că nu-i pot ascunde gândurile
speram să pot arde dintr-o respiraţie tot necunoscutul
dar el se fixase acolo între metereze, sfidător
aveam un chef nebun să ies din casă
de-a întâlni prieteni
de-a împărtăşi străinilor nebunia mea
spiritele mele îmi măcinau cumplit somnul
mă alergau pe străzi de nebună
(nu, nu mă credeţi, şi pentru spirite există leac, spun înţelepţii)
doar că nu mai ştiu cum să le aduc înapoi în mine
străinii mi-ar spune că se cheamă iubire
că are puterea să se multiplice, să se transforme în spirite
că şi iubirea bântuie atunci când nu-şi găseşte somnul
prietenii m-ar încuraja că e doar o iluzie
atunci a fost ultima mea rezistentă
m-am trezit dimineaţa târziu
sub patul matrimonial învelită cu un şal impregnat în tutun
cafeaua mă aşteaptă rece pe masă
am ieşit la plimbare
pe Bulevardul Unirii unde toţi străinii îmi păreau prieteni
treceau pe lângă mine zâmbind
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu