luni, 20 septembrie 2010

Preambul

mi-aduc aminte ziua când
moaşa îmi retuşa ombilicul
încă mai curgea prin el albuşul de ou
plin de puncte şi linii sângerii
zâmbea sarcastic
fixând într-un nod marinăresc
jumătate din ultimul cuvânt

nu ştiu cu cine vorbeam înainte să mă nasc
cine era dincolo
cine îmi asculta povestea
credeam că sunt peşte, sirenă poate,
sau câte puţin din orice
de fapt eram un concept din plancton
din moratea tuturor
o nouă reverie pământeană

nu ştiu cine m-a învăţat codul
poate o morsă rebelă
cuceritoare de pământ şi apă
dar ştiu că pântecul submarin al mamei
cerceta abisuri în căutarea unui loc de facere
pentru prima dată am simţit teama unui soldat
când i se dă arma în mână
ştiam că e ultima dată când o să mai fiu auzită
ştiam că o să uit să vorbesc
şi o să învăţ, oricum, să ucid

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu