De la borna zero

aş vrea să pot să Te cert
nu ştiu ce curaj s-au prostie m-a adus aici sus
aveam doar o simplă ştafetă de lăsat
nici nu mai ştiu cui
m-ai tot împins
cu răul meu de înălţime cu tot
sub mine toţi paşii sfărmau irecuperabil treptele
mi-ai găsit un cămin de unde creadeai c-o să învăţ să zbor
şi aşa m-am trezit părăsită într-un cuib de vulturi

sperai, chiar sperai să mă confunde cu proprii lor pui gât-golaşi
aparent prostuţi , suficient de caraghioşi
cât să mă creadă unul de-al lor?
nu Doamne, priveşte-mă
am ajuns un bolovan regurgitat
ceva din mine seamnă a om
dar nu se poate vedea
de piele de şoareci, pene, blană de iepuri, oase de lilieci
sunt atât de contorsionată că nici nu mai ştiu unde mi-e piciorul
adidasul,pantalonii mei kaki şi imprimeu jandarm sunt tot una
cu resturi de lăcuste

nu uita sau poate ştii Tu mai bine de ce
puii aceia de vulturi au deja aripi şi scapă de puf
învaţă să zboare
mulţi dintre ei chiar zboară şi cuceresc cerul
mai mult decât ochiul meu poate cuprinde
credeai că dacă mă aşezi frumos în căuşul lor din crenguţe şi iarbă
mă vor învăţa sa fiu rege înaripat?

şi dacă nu Te-aş iubi
aş putea crede că pot şi eu să zbor
dar nu sunt dcât o bornă între înălţimile tale şi cer
mi-e gura pecetluită cu răşinile timpului