Domestic

mă lepăd de foi din doi în doi
din ele copiii îşi construiesc avioane
le aruncă
zboară haotic spre cer
în urma lor un siaj de cuvinte
se pierd prin aer confetti
plutesc o vreme şi-apoi cad
se aşează pe frunze, pe ierbă, asfalt
pe umerii trecătorilor

uneori parcă trăiesc într-o
divină comedie infantilă
sunt păpuşar principal
într-un decor culinar
aş ridica puţin capul după tejghea
să văd cine râde
dar copiii, ah copiii, se plictisec incredibil de repede
dau din picioare şi ţipă

mă înşel crezând că fentez
refacând legături de chimie rebelă
le încapsulez în celula boemului autodomesticit
şi aştept nu ştiu ce
izbucnesc în râs de cât de proastă sunt
că doar în palmă ce mai pot scrie
câte o dungă curbată
sau punctez câte un por mustind a poezie
cu ea să-mi mângâi pe frunte pruncii