covor roşu peste (ne)cunoaşterea din noi

din aerul acesta încărcat cu monoxid de carbon
mă hrănesc pentru mâine ca şi voi
pe mine nu mă doare păcatul vostru ci numai nerozia mea de carton
cu ea vă împachetaţi cadourile de Crăciun şi vă faceţi fericite amantele
mai bine mă ardeţi

poate că azi sunt doar o literă din alfabet, cu ea să vă completaţi
cuvântul magic într-un scrable
şi punctele sar ca la pacinko
trei la rând, v-aţi căştigat un pont uriaş în cont

sunt multe lucruri care mă contrazic
şi sunt în fiecare zi altceva

acum călcaţi peste mine ca pe un covor roşu
şi mâine mă-mpăturiţi pentru următoarea decernare de premii
dar poate nu ştiţi, sunt bucuroasă să vă port şi suport tocurile înalte
încrustate cu swarovski sau pantofii Versace de domni
pentru că doar din exerciţiul acestei pietăţi
se nasc martirii necunoscuţi de nimeni
şi chiar nu contează cine ştie sau nu

pot suporta această lume ca pe un castel din cărţi de joc
pe care-l scutur de două ori din coamă şi se dărâmă la loc
dar pot suporta şi lumea ce m-apasă ca un titan
lăsând în mine urme adânci, irecuperabile dureri tămăduitoare
şi dinozaurii devoratori de ierbivorele mele iubite

„Iartă-mă Doamne pentru păcatele copiilor mei” spunea Iov
în grelele încercări
când Dumnezeu bătea palma cu Demonul
„Dar numai de sufletul lui să nu te atingi”

mulţumesc Doamne că nu m-ai zămislit decât
să fiu acest covor roşu
pe care şi îngerii tăi calcă
şi nu-i vede nimeni
doar eu le simt paşii moi, eterici
şi peria femeii de serviciu

nu vă speriaţi tuturor ne vine rândul
să ne periem păcatele