duminică, 19 septembrie 2010

sunt acum din atunci imperfect

acum pot să-ţi simt aura şi tot ce-ţi rotunjeşte universul
pot să-ţi văd chipul fără să mai vreau să-l ating
pot trece pe lângă tine fără mă doară că nu mă vezi
pot trece chiar prin tine fără să mai simţi că exist
pentru că acum sunt doar acum dintr-un atunci imperfect
o cauză secundă dintr-o cauză primă
pot face o deducţie dintr-o inducţie
şi o analogie între sufletul fără trup
şi trupul fără chip
pot descărna trupul acesta înfometat de palpabil în mii de părţi
şi recompune dincolo de noi în lumină dintr-un singur motiv

între noi şi dincolo o draperie grea albastră
aşteapătă Omul Foarfecă să-i sfâşie materia
să invadăm cu toţii lumea fără porţi şi lacăte
să locuim acolo unde fericirea e aruncată în sus
clătita cosmică umplută apoi cu zâmbet divin

şi dacă o să-ţi ating cândva cu adevărat chipul cu mâna
sper să te retragi adânc în cochilie să mă laşi să visez
o să te duc la ureche să-ţi ascult murmurul dulce-venin

am învăţat că iubirea se trăieşte cu totul acum din atunci
are propria sa memorie, gândire, sentimente, propria aură
chipul ei e doar zâmbet de Giocondă aici
dincolo e doar un zâmbet sincer între obrajii Universului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu