Noapte bună

la o singură staţie de mine se afla un univers
ne priveam printr-un singur ochi
un fel de hublou
ne cercetam formele
de fapt acest univers era unul mic
dar nici prea mic
avea trup de om
se rotea în sensul acelor de ceasornic
şi braţele lui indicau mereu alţi aştri

totul se rotea în jurul lui
nici prea aproape
nici prea departe
niciun contact
străzile se transformau în inele
oamenii în sateliţi
felinarele-n stele

ceva mă atrăgea ca un magnet
dar tot acel ceva
cu cât mă apropiam mai mult
îşi schimba polii
eu doar gravitam în jurul lui
din staţie-n staţie
într-un joc de discuţii eliptice
şi aerul dintre noi îl serveam
în loc de „Noapte bună”