Poem ancoră

mi-am legat gândurile
lanţ
de primul poem-ancoră
dintr-ale copilăriei mele
şi din curajul inocenţei
l-am aruncat în oceanul iubirii
peştişori aurii ciuguleau din el litere
poemul înflorea corali
împânzea adâncul
cuvintele ciuntite renăşteau muguri
peştii făceau plecăciuni
“Sărut mâna pentru masă!”
şi-apoi se ridicau deasupra
deveneau zburători

pe-atunci stăteam la masă cu pinguinii şi leii de mare
într-un palat de cleştar
pluteam pe un sloi de gheaţă în larg
eram fericiţi
aveam ce mânca
o halcă de basm
o felie de pâine cu poezie
un ceai melodie
din firmituri hrăneam peştilor aripile
şi cerului zborul

dar timpul taifun ne-a dus departe pe valuri
acum leii de mare mănâncă pinguinii
şi pinguinii peştii
eu mă hrănesc cu de toate

poemul de-atunci e acum o stea de mare
eşuată dintr-o amintire într-un glob de sticlă
îl scutur de vise
când somnul nu vine
fulgi albi mi se topesc sub irisi
trecutul mi-adoarme sub pernă
şi eu odată cu el
vorbesc cu pinguinii şi leii de mare, prieteni
sunt iar un copil
evadat în trecut
printr-o copcă-n prezent